Partenerii

DAS DIRECTORY 2015. CEREMONIA DE LANSARE A CĂRŢII.

Cea de-a treia ediţie a cărţii DAS Directory 2015. Arhitecţii şi designerii Republicii Moldova a văzut recent lumina tiparului. Această carte reprezintă o publicaţie unică, destinată etalării proiectelor de arhitectură şi de design interior şi are drept scop prezentarea informaţiei de referinţă despre autorii, colectivele şi organizaţiile de creaţie ce activează pe piaţa naţională şi internaţională în domeniul arhitecturii şi designului de interior. Cuprinzând trei compartimente distinctive: Arhitectură, Design interior şi Artă, DAS DIRECTORY reprezintă o sursă de informare utilă şi comodă pentru toţi cei interesaţi în construcţia sau replanificarea casei, amenajarea şi decorarea locuinţei sau biroului. Răsfoind volumul, aceştia vor găsi cu uşurinţă ceea de ce au nevoie, precum şi vor putea contacta direct arhitecţii şi designerii ale căror lucrări sunt publicate în această carte.

Ceremonia oficială de prezentare a cărţii DAS Directory 2015. Arhitecţii şi designerii Republicii Moldova a avut loc pe data de 23 aprilie 2015, la restaurantul hotelului Nobil Luxury Boutique Hotel Moldova. Printre invitaţii evenimentului s-au numărat arhitecţi şi designeri consacraţi din Republica Moldova, dar şi profesionişti de înaltă calificare din domeniul construcţiilor. În cadrul acestui eveniment a avut loc o extragere de premii oferite de companiile Indelit şi Delta Studio.

Băutura serii a fost coniacul franţuzesc Hennessy Very Special, oaspeţii delectându-se cu această băutură în stare pură, precum şi servită cu gheaţă şi în diverse cocteiluri.Datorită stilului său unic, coniacul Hennessy Very Special reprezintă un etalon în arta cupajului. Hennessy Very Special îşi poartă faima de-a lungul timpului, cucerind inimile celor ce apreciază cu adevărat momentele speciale.


Doriţi să deveniţi partenerul nostru?

Tot ce trebuie să faceţi este să ne contactaţi şi să ne oferiţi detalii cu privire la activitatea Dvs., precum şi recomandări la adresa das-magazine@mail.ru office@das.md

Vom fi bucuroşi să vă cunoaştem personal!